Recenzii cărți

Poșta – Charles Bukowski

 

Poșta este o carte care arată încă o dată de ce Bukowski place bărbaților, căci femei nu am întâlnit încă. Dacă este vreuna ne poate spune părerea sa, ar fi interesant de aflat. Mi-ar fi plăcut să citesc Poșta înaintea minunatei Femei, dar așa am făcut rost de ele.

În Poșta vedem un Henry Chinaski mai tânăr, dispus să facă mai multe compromisuri pentru o relație, dar la fel de dornic de a întâlni femei noi. Căci pizda, pentru că autorul nu se sfiește să folosească cuvinte explicite, este cea care îl atrage.  Chinaski se află în căutarea unui job, iar acela de poștaș pare potrivit unui om independent, care în plus are ocazia să cunoască multe femei, cu care face sex ocazional.

Relațiile lui Chinaski sunt de durată, dar de fiecare dată femeile îl părăsesc și trebuie să ia totul de la capăt. Pornind de la o tipă suberbă, dar alcolică, lângă fundul căreia vine după nopțile lungi de muncă, până la o adolescentă nimfomană din Texas, cu care se și căsătorește, trecem la imaginea multor sâni, funduri și picioare. Din căsătorie speră că va pune mâna pe milioanele familiei fetei, dar se trezește într-o relație în care iubitorul sexului ajunge să fugă de el, pentru că fata vrea sex oricând, dimineata, noaptea în somn, oricând îl prinde.

Ca variantă de câștiguri importante, Henry are pasiunea pentru cursele de cai, care îi aduce luni bune de viață relaxată, în care îmbină pasiunea sa egală pentru femei și alcool. Este interesant cum o persoană atât de libertină se supune 12 ani de zile ritmului monoton de lucrător poștal.

Nu sunt multe de spus despre carte, căci ar însemna să vă las fără farmecul lecturii. Mi s-a părut una extrem de haioasă și relaxantă, dar cu pasaje bune care lasă să se vadă stilul unui mare autor. Are evident și puțină pornografie, pe mulți îi va atrage asta, iar pentru ceilalți nu este un motiv să nu o încerce. Cititul înseamnă să ieși din cotidian, iar Poșta tocmai asta îți aduce. Pentru Chinaski femeile și băutura reprezintă modul ideal de a ieși dintr-un job banal.

Nota noastră
4.0

2 Comentarii

    • Coffee 28 Mai 2017

Scrie un comentariu