Povestiri

Iubiri la kilogram

Blogul are o nouă rubrică, de povestiri proprii.

Începem cu o tipă Andreea, o corporatistă cu aspirațiile, visele și neîmplinirile sale. Andreea poate fi oricare dintre noi. Azi vom afla cine este Andreea, iar în funcție de interesul, reacțiile și comentariile voastre, povestea ei va continua. Nu știu încotro va merge Andreea, dar vom vedea împreună. Ce mi-e clar e că Andreea nu va fi prezentată într-un limbaj academic, ci unul poate chiar licențios pe undeva, căci așa este și viața în general.

De ce Iubiri la kilogram? Poate fi un titlu banal, dar azi kilogramul măsoară orice – frumusețe, avere și poate chiar și sentimente.

 

Iubiri la kilogram

 

Andreea a închis fișierul cu precizia unui metronom. E ora 19 și încă o zi în care a urmat cunoscutul ritual: cafeaua cu colegii, schimbul stupid de amabilități cu directorul, zâmbetul plin de admirație pentru coordonatoarea ei care începe din ce în ce mai mult să arate ca o vacă, conversațiile interminabile pe email cu frigidele de la financiar și rapoartele frumos colorate transmise în eter către niște șefi de la Londra, care nu se știe dacă le deschideau vreodată.

Se simte lipsită de instinctele care o făceau atât de iubită în căminul ei din Regie, de spontaneitatea cu care lăsa frâu liber cuvintelor, de timpul ei în compania cărților și al prietenilor. Acum toate astea au fost înlocuite de cititul până la paranoia pentru celebra certificare financiară care ar fi pus-o în rândul “lumii bune” și care i-ar mai fi adus vreo câteva sute de lei la salariu. Toată viața ei se schimbase în ultimii ani și părea a avea un singur scop – să muncească și să învețe pentru a fi ca alții, una dintre sutele de furnicuțe care se înghesuie zilnic pe ușile metroului în stația de la Romană. Marea ei satisfacție este că a schimbat IDM-ul pe Zara și berea din Vamă pe Mythosul savurat în Grecia.

Cifra trei cu care va începe în curând să-și spună vârsta i se părea acum câțiva ani un prefix exotic al unei țări africane în care nu va ajunge niciodată, dar de ceva vreme a început să o sâcâie ca o măsea de minte care nu vrea să iasă, sau ca un bisturiu care îi intra lent în creier în nopțile lungi în care paharul de vin roșu o îndreptau mai mult către ea însăși decât către somn.

Mda, prostii, își spuse Andreea, îndepărtând din cap vocea care revine uneori și-o aruncă nostalgic către orășelul de provincie din care venea și unde oamenii aveau timp pentru lucruri desuete, ca familie, copii și cafea banală băută în parc în zilele de sărbătoare.

Telefonul sună discret și scurt, încă un mesaj. Femeia îl ia și privește satisfăcută expeditorul, e Bogdan din nou. Inaccesibilitatea e un mic joc pe care și-l propune să îl urmeze la fiecare început de relație, micul ei gest prin care dorește să se protejeze și să nu îl lase pe bărbat să vadă că de fapt sufletul ei strigă disperat după cineva care să o scoată din singurătate și să îi ofere cel puțin aparența unei vieți pe care odinioară o considera normală.

De multe ori obosește să spere, să lupte cu propriul trecut și propriile neîmpliniri, să vadă în orice femeie o rivală, dar nopțile acelea de solitudine o fac să încerce, iar și iar. Cercul ei de prietene e din ce în ce mai restrâns, majoritatea preferă să își oferă timpul soților decât să se răsfețe ca între fete la o cafea, un pahar de vin și vorbe, multe vorbe. În pauza da cafea aude mereu discuții despre școală, grădinițe, vede fetele mai noi făcând aluzii străvezii despre nopțile pasionale petrecute cu iubiții, iar ea poate scoate cel mult câteva cuvinte goale, ca niște păpuși matrioska pe care le tot desfaci până la a-ți da seama că dincolo de poveștile interesante despre ultimul film sau city break nu se ascunde nimic în afară de un suflet simplu care se străduiește să uite un prefix african.

Andreea nu e o femeie banală și știe asta. Departe de a arăta ca o starletă care își expune cu nonșalanță atuurile, femeia noastră a învățat că important este să pară comodă cu ea însăși, căci un bărbat nu reține imaginea unei hălci de carne aruncată pe un galantar, ci zonele pe care vrei tu să i le arăți. Dincolo de asta Andreea are exercițiul dialogului, care îi inhibă însă pe unii tipi și înainte de orice are zâmbetul și privirea, în care cei care merită îi pot vedea sufletul.

4 Comentarii

  1. Laura G. 3 Aug 2017
    • Coffee 3 Aug 2017
  2. incultu 3 Aug 2017
    • Coffee 3 Aug 2017

Scrie un comentariu