Recenzii cărți

Femei fără bărbați – Shahrnush Parsipur

femei-fara-barbatiDestinul framantat si fabulos al scriitoarei iraniene Shahrnush Parsipur a fost punctul care m- a atras spre opera sa: un personaj ce militeaza pentru drepturile femeilor arabe, a carei opera a fost interzisa in Iran si care a fost inchisa de doua ori pentru „insistenta” cu care a abordat subiectul virginitatii si sexualitatii feminine.  Volumele autoarei în vârstă de 68 de ani au fost interzise în Iran, fapt care o determina sa emigreze in America, ca refugiat politic. Aici isi continua lupta pentru democratie si recunoasterea drepturilor femeilor din lumea araba.

Trebuie sa va avertizez inca de la inceput ca lectura romanului nu se incadreaza in nimic din ceea ce ati citit pana acum. Te trezesti pe nesimtite dintr-o lume reala – reala pe taramul Seherezadei, cu diferenta – esentiala! – ca Seherezada noastra nu se opreste din povestit la ivirea zorilor. Si firul fantasticului se topeste iar in real, iar realul se disipeaza iar in fantastic. Si din toate ramane doar ideea de revolta impotriva tradițiilor iraniene vizavi de modul în care e tratată femeia în societate și în familie.

„Femei fara barbati” urmareste destinele a cinci femei (o tânără care vrea să se transforme într-un pom, o fată bătrână, o adolescentă ucisă de fratele ei, o doamnă înstărită și o prostituata) care evadeaza din lumea reala si se refugiaza intr-o grădină din Karaj, in apropierea Teheranului, unde creaza, pentru scurt timp, un scut  impotriva stilul de viata traditionalist arab. Figurile masculine ce apar in roman sunt fie absente, fie prezentate ca personaje fade sau negative.

Shahrnush Parsipur exploreaza, la granita dintre real si onirico-stiintifico-fantastic, subiecte specifice lumii arabe, cu consecinte dramatice asupra destinelor si alegerilor femeilor: onoarea personala si familiala (in numele careia Mahdokht isi da demisia, ofensata de invitatia la ceai, pe care o considera o insulta de neconceput din partea directorului scolii), asteptarile familiei si ale societatii (caci „Dumnezeu nu le iubeste pe fetele care isi pierd virginitatea”), castitatea (puritatea este pentru Faeze o conditie absoluta pentru o casatorie mult-visata si, in final, irealizabila, cu Amir) si, la capatul opus, sexualitatea interzisa (prostituata Mounes a carei destin este schimbat de viziunea inspaimantatoare a barbatilor decapitati), lipsa comunicarii si intelegerii in cadrul familiei (reactia inspamantata – si fatala pentru sot – a Farrokhlaghei care nu stie cum sa reactioneze cand acesta i se adreseaza, pentru prima data, cu dragoste), limitarea „legitima” a destinelor feminine (credinta puternica ca „Pentru o femeie nu are sens sa iasa vreodata din casa. Casa este pentru femei, lumea exterioara pentru barbati”).

Realismul magic este atat de pronuntat, incat orice devine posibil si nimic nu mai mira: un personaj moare si este readus la viata de mai multe ori (murise deja de doua ori si nimic nu o mai surprinde!), iar alta prinde radacini si se transforma – realmete – in copac! Surprinzator insa este faptul ca izul de basm  si de magie se destrama la final, caci autoarea nu mai preia motivul „happy ending”. Optimistul „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti” se transforma in realitate demistificata, caci „ Viata lor nu este nici buna, nici rea. Viata doar continua”.

Recunosc ca am ramas fascinata de scriitura lui Parsipur, care mi-a amintit de verile interminabile in care devoram volumele „1001 nopti” din „Biblioteca pentru toti”. Nu cred ca am alt grad de comparatie. Astept cu nerabdare traducerea in romana si a altor romane ale autoarei! (P.S.„The Dog and the Long Winter“ (1974), „Touba and the Meaning of Night“ (1989), „The Blue Reason“ (1994)).

Comandă cartea de aici.

By Foxy

Nota noastră
4.0

4 Comentarii

  1. Diana 15 Noi 2016
  2. Foxy 16 Noi 2016
  3. Irina 16 Noi 2016
  4. Barbalata Mirela 16 Noi 2016

Scrie un comentariu